vineri, 16 iunie 2017

Destine de hartie

Cine are parinti,pe pamant nu in cer
tot mai are vointa si gandul de fier
atat cat respiri si atat cat mai simti
ramai  om bogat daca ai doi parinti


O mama si-un tata asteptand undeva
un semn ce mereu tu uiti a-l mai da
intr-un mic orasel sau vreun capat de sat
ei parca mai simt ca tu nu i-ai uitat


Imi apar tot mereu cand tin ochii inchisi
parca-s umbre de oameni ce-au trait pe furis
tot ce viata le-a dat, acum le cere-napoi
lasandu-i prea tristi,prea sinceri,prea goi


Intrebam prea tarziu daca toate-s de-ajuns
cand sunt prea batrani sau poate cand nu-s
niste oameni ce-au fost parca vesnic poveri
inglodati mai mereu in ziua de ieri


Ei nu ne-au gresit dar parca-s tot vinovati
ca nu au mai mult sau ca nu sunt bogati
si iar blestemand,pe soarta sau sfinti
fara a vrea ne-e dor de parinti


Si abia cand ajungi sa ai insuti copii
intelegi cat de greu e parinte sa fii
si ai vrea sa le dai tot ce tu n-ai avut
sa nu stie  greu sau al vietii tribut


Cine are parinti pe pamant,nu in cer
mai simte prin sange paloare de ger
mai simte prin aer umbra mortii cuminte
rapind un copil sau rapind un parinte


Cine are parinti sa-i iubeasca si-n gand
sa auda prin vis stropi de lacrimi cazand...























Un comentariu:

  1. Cine nu mai are parinti, sa-i planga cu lacrimi fierbinti!
    Foarte frumoasa poezia ta! Multumesc!
    Ella

    RăspundețiȘtergere