Suntem sortiti la a lasa pamantul gol
parca dusmani ai propriei planete
ne potrivim in nesimtitul rol
de-a pune viitoru-n amanete
Noi suntem,fara doar si poate,imbecili
crezand ca mai exista vreo scapare
o specie de cruzi eterni si inutili
o mana de tarana aruncata-n soare
Acest vesnic exil pe o planeta parasita
unde boala si moartea concureaza
pe trupuri de cretini fara ursita
ce intre ei mereu se devoreaza
Ne nastem morti, ne credem vii
si-n fuga asta dupa nemurire
dam viata la invidii si prostii
si coboram in gropi cu albe fire
Aproape am ajuns sa ne mandrim
c-am fost alesi ca specie superioara
si de-asta incontinuu ne macelarim
fara regrete si fara sa ne doara
Parca bolnavi de straniul obicei
de-a nu mai crede-n nicio libertate
plecam din lume neavand idei
si nici nedand doi bani pe sanatate
Se moare peste tot,pe-acest pamant
iar mortii-s pusi,din nou, in paranteze
si-mi mai ramane doar sa ma-nspaimant
de-o lume ce-i condusa dupa ipoteze
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu