Spovedanie pentru cei morti

Scriu pentru cei ce-au plecat prea devreme
uitand de-mbratisare sau de bun ramas
iar din sicrie n-au puterea sa ne cheme
desi distanta dintre noi e doar de-un pas


Pe amintirea lor incet se-asterne praful
uitam de ei, manati de grijiile cotidiene
dar in surdina inca auzim taraful
ce car-un mort la groapa prin troiene


Ne mai lovim de cate-un obiect prin casa
si suntem fulgerati de amintiri comune
si doar atunci ne amintim ce mult ne pasa
cand trupul lor pamantul descompune


Mi-e frica de tot frigul ce-l simt ei
inchisi in bezna aceea crunta,nemiloasa
unde nu sunt nici ganduri,nici idei
de unde nu se vede drumul catre casa


Mi-e frica cand afara ploua sau cand ninge
stiind ca nu au haine groase acolo jos
si-o lacrima pe-obraz mi se prelinge
ca moartea strica chipul lor frumos


Mi-e frica si de haina ce-atarna in cuier
caci cel ce o purta nicicand nu se intoarce
si-arunc o rugaciune ce urca catre cer
cand sufletul in scrum i se preface


Cu totii am pierdut pe cate cineva
suntem parca bolnavi de doruri nestiute
un gol in ganduri este boala mea
in amintirea sufletelor disparute...