duminică, 14 decembrie 2014

Snowflakes


















O mai visasem si in alte dati dar acum totul a fost total diferit,si asta pentru ca nu mai simtisem niciodata senzatia de gura plina cu nisip iar asta ma facea sa ma simt nesigur si sa constientizez, tot mai tare, ca inca nu stiu ce simt cu adevarat pentru ea.
Pe 23 ianuarie se fac 4 ani de cand am intalnit-o prima data...inca mai simt frigul ala groaznic din ulita aceea intunecata unde am asteptat-o cu mainile in buzunare,zbribulit ca un arici dar nerabdator sa ma inec in albastrul ochilor ei...in albastrul ala fascinant care o sa urmareasca si o sa ma tortureze ani de a randul.
Avea buzele lipicioase la fel ca un borcan de miere proaspat desfacut dar obsesia mea erau ochii ei...ii simteam cum trec prin mine cautand ceva,un secret,o minciuna.ceva de care sa se agate si sa ma agate definitiv.Nici nu stiam cum sa o tin in brate de frica de a nu o pierde...simteam ca o ranesc nestiind cum sa o iubesc.O asteptasem atat de mult incat m-am aruncat ca un inconstient in bratele uneia pe care o iubeam atat de mult incat nu-mi pasa de nimeni si de nimic.
Nu stiu ce-i placea la mine..poate faptul ca citisem mult si paream un baiat bun,ca vorbeam mult si eram naiv..habar nu am dar atunci,in vremea aceea nimic nu conta...nimic in afara de ea.
Ea nu stia sa iubeasca iar acum,cand analizez mai bine anumite lucruri,constat ca nici eu nu stiam...ma daruiam ei ca un sinucigas ce se arunca in mare fara sa stie ce-i ala inot.
Dar ca as fi stiut ce fel de om este si cat de mult rau o sa-mi faca...


Eram indragostit iremediabil de o femeie despre care nu stiam nimic,pe care o cunoscusem intamplator si de care ma desparteau cateva sute de kilometri.Simteam ca plutesc de cate ori ma gandeam la ea si desi nu-mi placea senzatia asta ma complaceam doar de dragul de a trai visul pana la capat,pentru ca desi totul parea perfect intre noi,era doar linistea dinaintea unei furtuni ce avea sa arda si sa imprastie in atmosfera tot ce era mai bun si mai frumos in mine.Uram nespus ca nu pot sa ma controlez si sa fiu cerebral dar parca eram sub drog atunci cand eram in bratele ei,as fi dat foc la ceruri si la lumea intreaga pentru fericirea ei fara sa stiu ca totul era doar un joc de copii in care ma lasasem prins de bunavoie.

Aproape la fiecare doua saptamani calatoream cu trenul pentru a o vedea iar acele 12 ore petrecute prin compartimente si gari ma faceau sa cred ca este imposibil ca ceva sa destrame ceea ce aveam cu ea,legatura noastra parea indestructibila pentru ca tinea doar de noi sa fim impreuna...nu avea nicio treaba destinul sau divinitatea,nici macat diavolul nu putea sa ma separe de ea.O iubeam si credeam in ea cu aceeasi tarie cu care un ateu nu crede in Dumnezeu.
Ma simteam pregatit sa infrunt orice obstacol ce ar fi putut pune in pericol relatia mea cu ea,m-as fi luptat cu oricine si orice pentru a pastra intact tot ceea ce credeam ca simt.Nu mi-a trecut prin cap ca poate sunt prea naiv ca ma daruiesc total unui om necunoscut si as putea avea de suferit.Nu stiu cand a inceput declinul dar l-am simtit venind si m-a lovit unde ma durea mai tare.
Femeia pe care o iubeam devenise altfel...o deranjau lucrurile care alta data ii faceau placere,avea toane,starile ei se schimbau intr-un mod alert iar toate astea ma loveau in mod direct.Ma dadeam peste cap sa o inteleg,sa-i explic dar parca vorbeam cu un munte intors cu spatele.Nu vroia sa ma asculte iar fiecare vorba sau gest era interpretat pe dos.Nu o mai recunosteam deloc sau poate asa era ea de fapt iar eu fusesem prea orb ca sa vad asta.
M-am inarmat cu rabdare si eram dispus sa fac orice numai sa nu ne despartim...absolut orice.
Sa lupti pare cateodata un cuvant mult prea mare pentru  noi...atat de mare incat ne dam batuti inainte de a incepe lupta propriu-zisa si cadem intr-un colt plangandu-ne de mila pentru lucruri totalmente nesemnificative.


Sfarsitul a venit firesc avand in vedere ca situatia devenise foarte tensionata iar ea reusea sa ma scoata 'tap ispasitor' pentru orice,si cu toate ca eu am fost cel care a rupt acel sir neintrerupt de zile in care spunea ca este obosita si ca prezenta mea o streseaza,am stiut amandoi ca nu am fost vinovat decat de faptul ca m-am implicat prea tare si ca mi-am legat prezentul de un om care nu stie ce cauta si nici ce vrea.Cel mai mult ma durea lipsa unui raspuns clar la intrebari foarte simple...simteam arsuri in tot corpul pentru ca-mi pasa prea mult...mult prea mult.
Despartirea a reusit sa ma intoarca pe dos si ma nauceasca...am abandonat toate proiectele ce rulau in momentul ala si m-am indepartat de oameni,chiar si de cei care nu meritau asta.Timp de mai multe luni de zile am trait in cusca impusa de mine..izolare totala,mancare putina,igiena personala deloc..ajunsesem sa traiesc ca un animal si nu reusesc sa gasesc un raspuns la intrebarea: Unde am gresit si cu ce?. Dar nu gresisem cu nimic pentru ca unii oameni nu merita,oricat de mult am incerca sa-i facem sa inteleaga asta...pur si simplu suntem prea buni pentru ei.A mai trecut o vreme pana mi-am revenit dar neincrederea m-a facut sa las timpul sa treaca fara sa dau sansa nimanui sa vindece o rana ce poate sangereaza si astazi.Nu am urat-o niciodata si nu i-am dorit raul dar am vrut sa traiasca macar o zi din iadul meu de dupa despartirea noastra...doar o zi si nimic mai mult.


Am un vis ce se tot repeta...se face ca vrea sa se intoarca si ca o iert dar locul ei este deja ocupat.Tresar si ma trezesc dar ma sperie faptul ca s-ar putea intoarce,fie si pentru a-mi spune ca-i pare rau si ca regreta raul facut.
Dar este doar un vis si eu merg mai departe fara sa o caut ci doar sa o astept,pentru ca stiu ca o sa se intoarca si o sa-si ceara iertare,o sa vrea sa fim prieteni..etc.
Nu stiu daca o sa pot sa o iert vreodata chiar cu riscul iadului etern in care nu cred deloc...nu stiu daca omul care mi-a facut atat de mult rau merita iertat...nu sunt Isus sa intorc si obrazul celalalt ci sunt un imperfect cat se poate de lucid si de normal.
Este posibil ca ea sa fie femeia vietii mele iar eu sa nu pot sa o iert ca intr-un film de categoria D in care actorii principali nu pot fi impreuna pentru ca nu vrea scenaristul.
Probabil ca o voi iubi pana la moarte fara sa pot sa o iert vreodata...


Albu Ionut

14 decembrie 2014


Textul asta l-am scris in urma cu aproape 3 ani iar astazi l-am modificat putin.Este o timida incercare de a scrie proza asa ca va rog sa nu fiti foarte critici la adresa mea.
Va multumesc!























Un comentariu:

  1. Frumos textul si ar fi o parte reusita dintr-un roman :)

    "Probabil ca o voi iubi pana la moarte fara sa pot sa o iert vreodata..." e prea dur spus, insa cuvantul "probabil" aduce mici sperante ca odata fata cu ochii albastri va fi iertata :)

    RăspundețiȘtergere