Powered By Blogger

duminică, 2 august 2015

Mijn koningin




Nu doream sa mai abordez astfel de subiecte o perioada dar ma vad nevoit sa o fac,pentru ca simt nevoia sa mai dau drumul la presiune un pic.Ma intrebam zilele trecute cand intervine cu adevarat uitarea.Cand reusesti sa lasi,cu adevarat,totul in urma si sa mergi mai departe?Nu sunt genul care,folosindu-se de trecut,ajunge sa aiba frustrari actuale desi trebuie sa recunosc ca e o acoperire destul de buna si ca unii o considera o varianta care performeaza.Cu trecutul nu poti decat sa te impaci si sa-l lasi sa treaca pe langa tine fara sa te afecteze asa cum o facea alta data.Cand raul este deja facut trebuie doar sa-l lasi sa treaca,sa se evapore singur altfel risti sa nu-l poti controla.Sa intorci spatele si sa pleci...ce usor de spus dar doar cei care nu au trait in viata asta,doar ei nu stiu cat de greu este,pentru ca amagirea de sine este foarte usor de obtinut dar regretele ulterioare sunt ingrozitoare.Poate oare sufletul sa opreasca sufletul in loc,sa-l retina macar cateva secunde,pana reusesti sa-ti stergi de pe fata cele doua lacrimi pe care nu le poti opri?Imi place sa cred ca DA si ca nicio suferinta nu este in zadar oricat de grea pare la inceput si cat de mult poate sa ingenuncheze sentimentul din tine.Exista sentimente ce dispar in cateva  minute dar cele profunde,sincere si curate nu parasesc sufletul decat in clipa mortii,desi imi place sa cred ca nici atunci pentru ca iubirea depaseste barierele impuse de moarte.Dar timpul nu se opreste niciodata cand vrem noi si asta face ca deziluzia pierderii sa fie si mai mare si mai dureroasa.Ce usor ne amagim si credem ca totul a trecut si ca putem,de maine,sa incepem o viata noua pentru ca avem dreptul la asta,totul din jurul nostru ne spune ca avem dreptul la asta.Imi dau seama ca nu am sa pot vreodata sa repar tot ce am stricat dar cel mai rau ma doare ca nu pot sa-i ajut pe ceilati atata timp cat vindecarea mea necesita mai mult timp.Sunt de o sensibilitate iesita din comun...ma dor si durerile interioare ale celorlati ca si cand as purta si crucea lor in spate si nu stiu de ce mi se intampla asta.Nu incerc sa ma victimizez in niciun fel pentru a impresiona dar asa sunt eu...nu m-am creat de unul singur...si nu mi-am dorit sa port atatea dureri intr-un suflet.Pur si simplu,nu pot sa fiu altfel,sa trec nepasator ca si cum nu m-ar interesa deloc ce face restul lumii si sa-i dau la o parte pe cei care nu fac parte din lumea mea.Imi pare rau dar nu pot sa fac una ca asta.Sunt situatii in care ai de ales intre a fi altfel si a face parte dintr-o turma...decizia e la tine..tot timpul e in mainile tale si conteaza mereu doar raspunsul final.Doar faptele te definesc ca om..niciodata altceva.Vedeti voi,nepasarea lasa niste puncte negre pe suflet care nu pot fi sterse nicicand.Oricat as iubi si oricat de mult voi darui iubire,stiu ca niciodata nu va fi destul pentru celalalt si altfel ajung la o intrebare fireasca:De ce ne consumam lacrimile intr-un mod inutil?De ce plangem doar pentru cei care nu merita aceste lacrimi dulci?Traiesc o libertate amagitoare dar care inca nu a reusit sa ma infranga definitiv...gandul bun din mine lupta sa ma salveze desi sunt sleit de puteri..Si cel mai trist lucru in dragoste este faptul ca sufletul ti-l rapeste cel care nu are nevoie de el(Caragiale).Si cata dreptate au aceste vorbe...dar noi nu putem sa nu iubim si sa nu ne daruim total...din cauza ca suntem oameni si asa este firea noastra.Ce mult am crezut ca am scapat doar ca sa descopar m-a inhatat din nou...traiesc o libertate amagitoare.  P.S. Aceasta postare nu ar fi aparut daca un cititor al blogului (Liuba) nu mi-ar fi dat ideea sa scriu,inca o data,si despre altceva...Poate nu a iesit cum am vrut si pentru asta imi cer cu umilinta mii de scuze. Noapte buna prieteni!


P.S. 2  O sa incerc incepand cu aceasta postare sa ma detasez  putin de poezie atunci cand simt ca nu sunt inspirat si sa abordez si alte subiecte. Voi scrie despre carti,filme,vise sau orice altceva o sa consider ca va face  acest blog sa fie vizitat si apreciat.





5 comentarii:

  1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  2. iti recomand o carte care pe mine m-a ajutat mult in aceasta perioada: Sfantul Iustin Popovici, "Abisurile gandirii si simtirii omenesti". Eu sunt cu sufletul langa tine, chiar asa , de departe, si daca uneori dau senzatia ca nu sunt e doar fiindca am inceput sa ma tem, la modul propriu, de legaturile alea "bolnavicioase" pe care eu insami le-am creat ani de-a randul. Eu cred ca inca noi, oamenii, nu prea am invatat sa daruim fara sa asteptam nimic altceva la schimb si de aici si durerea. Vorbesc in numele meu si despre mine, caci in ultimul timp mi-am vazut parca la miscroscop toate relele si... a fost si inca este sfasietor. Calea asta te duce spre insingurare, caci ti se face frica ca noroiul din tine sa nu-l mai proiectezi in afara ta. Dar e tot o cale spre cunoastere, pana la urma si, daca nu am facut prea multe in viata, vreau macar sa cred ca de acum incolo voi fi ceva mai responsabila, macar pe directia asta a proiectarii raului din mine in afara mea. Eu te imbratisez si iti trimit un gand de bine, cu drag! Cand simt ce simti tu acum, de obicei mai intorc la Steinhardt, la Daruind vei dobandi sau Jurnalul Fericirii. Dar acum se pare ca m-a chemat spre el Sfantul Iustin Popovici. Sper sa te ajute si pe tine, e o poezie de carte... :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumesc din inima draga Maria pentru toate gandurile tale bune si grija prieteneasca ce mi-o porti. Sa stii ca nu am uitat de tine si iti vizitez blogul de cate ori pot.
    Te imbratisez cu drag inger de lumina...

    RăspundețiȘtergere
  4. Ionut, eu am citit aceasta postare exact atunci cand ai postat-o. Am citit de pe telefonas, si nu imi era comod sa scriu de acolo, ori eram eu somnorasa :)) Ma bucur sa vad si scrieri de alt gen aici, la tine pe blog. Sa ma scrii, te rog!

    RăspundețiȘtergere

Despre mine