Mi-e plina mintea de cenusa
zilelor noastre impreuna
din juramintele de ieri
azi vantul scutura o bruma.
Prea ne-am crezut invingatori
cand lupta nici nu incepuse
pe spate simt doar reci fiori
iubirea noastra cand se duse?
Astazi sunt total indiferent
nu mai vad nimic nou sub soare
doar zambete strivite pe ciment
senzatia ca parca ceva doare
Strazile parca-s scaldate-n ceata
unui nebun ce nu a stins lumina
cand noaptea se sfarseste incepe dimineata
se termina extazul incepe agonia.
In palma iar imi apar semne
trecutului nimic nu-i datorez
cand gandurile vor sa ma indemne
sa ma gandesc la noi si sa visez
Dar cale de intors nu mai exista
speranta pare c-a murit de mult
Fiinta mea acum se simta trista
nu vrea sa mai priveasca in trecut
Pentru domnisoara Mede
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu