Ingerul cel bun

Nici macar sa te pierd nu am stiut sa fiu in stare...incercam sa te alung crezand ca te vei plictisi si vei pleca...te impingeam voit spre limitele propriei suportabilitati.
Ce fel de om se comporta in acest fel?
Realitatea care astazi imi este sora geamana abunda in alcool si in povesti despre noi spuse strainilor...mi-ar place sa cred ca cineva ma compatimeste dar simt ca ma mint frumos...frumos si inutil.
Cand reusesc sa adorm,asta daca bautura nu isi face efectul,imi dau seama cat de putin imi pasa daca ma mai trezesc a doua zi.
Muntele de inutilitate care respira in mine ma impinge spre cele mai urate scenarii.
Sunt prea las ca sa ma ridic din propria mizerie si sa ridic capul  strigand: De maine o sa fie altfel!

Timpul a pus intre noi multe bariere dar sa traim atatia ani in acelasi oras fara sa ne intalnim,nici macar intamplator,denota mai mult decat o simpla coincidenta.
Nu stiu cum as reactiona daca intamplarea mi te-ar scoate in fata...ma cuprind emotiile doar cand ma gandesc si nu cred ca merit o astfel de fericire.
Tin minte cand imi sopteai la ureche ca muzica ne face puternici si vom reusi sa invingem moartea.
Te tineam ca mana si iti spueam ca daca sfarsitul lumii ma gaseste in bratele tale atunci as vrea sa mor in fiecare zi...numai sa nu te pierd.
Astazi,dupa cate lucruri mi se intampla, ma gandesc cum am putut sa traiesc fara tine.



Ascund in mine lucruri ce nu ti le-am mai spus
Stiam ca ai de gand sa pleci foarte departe
Cand ai urcat in tren ai luat bilet doar dus
Vroiai sa scapi de mine...de mine si de toate.

Nu ai privit in urma..capul nu l-ai intors
Eu nu eram acolo ca sa te vad cum pleci
De fericire crunta eram satul si stors
Saruturile noastre erau fierbinti si seci.

Te-am visat intr-o noapte cum coborai din ceruri
Un heruvim perfect sculptat de un maestru
Dar eu eram prea trist si prea terestru
Ca sa-mi arat iubirea-n mii de feluri.

De multe ori am fost tentat sa te caut si sa te privesc din umbra,ca un demon,doar ca sa-mi satisfac morbida dorinta de revedere dar sunt incapabil de o asemenea indrazneala.

Tin minte si acum povestile despre ziua accidentului...cum stateai in gara aia infecta si blestemata.
Te-au intrebat ce faci acolo si ai raspuns senina:
Astept sa se intample ceva!
Cad doua lacrimi...s-a intamplat tocmai ce nu trebuia...eu meritam nenorocirea care iti tortureaza sufletul...care te-a indepartat de oameni si de viata.
Nu trebuia sa se intample nimic...

Dau drumul la muzica si inchid ochii...ascult 'Anotimpurile'...si de cate ori o sa le ascult..tu vei fi printre ele.