De ce iubim? Inca nu exista un raspuns care sa raspunda exigentelor tuturor.
Am intalnit-o acum 30 de ani si de cate ori povestesc despre mine si ea, ma intorc intr-un trecut care ma face sa zambesc desi comportamentul din acea perioada ma obliga sa las capul plecat.
Am fost iubit,si poate inca mai sunt,de o femeie pe care nu am meritat-o nicio secunda...mizerabila mea existenta nu merita sa intalneasca o astfel de fiinta..nici flacarile iadului nu sunt de ajuns pentru a-mi purifica sufletul chinuit astazi de regretul ca am lasat sa plece si sa sufere,singurul om caruia i-a pasat cu adevarat de mine.
Maria nu era nici cea mai frumoasa si nici cea mai desteapta din lume dar avea o bunatate sufleteasca careia nu-i puteai rezista...te supuneai fara sa vrei.
Se spune ca invingatorii,cei care reusesc sa aiba viata care si-au dorit-o,se cunosc inca de mici si ca oricate lucrurile rele li s-ar intampla ei nu renunta sa creada in steaua lor norocoasa.
Ma consideram un baiat simpatic foc si poate ca de asta mi-au scapat atatea lucruri esentiale pe care atunci nu dadeam 2 bani sau mi se pareau neinteresante.
Doi buni prieteni-asta era cuvantul care caracteriza relatia dintre mine si ea...ne ajutam,ne suportam toanele(mai mult ea) desi proveneam din medii diferite,eu fiind un sarac iar familia ei avand o situatie financiara peste media acelor vremuri.
Nimeni nu poate sa isi explice cum s-a produs scanteia care a dus la nebunia frumoasa dintre noi dar nu regret niciun moment apropierea fireasca dintre doi tineri,aflati in ultimul an de studii,care doreau sa se tina de mana si sa schimbe lumea.
Anii care au trecut peste mine nu au reusit sa schimbe copilul iresponsabil si nebunatic care eram atunci...am ramas ancorat in ideea ca pot face orice doresc,ca lumea este a mea...si ca iertarea vine cu timpul.
Astazi ma intreb daca am tinut cu adevarat la ea...daca in toata acea nebunie am reusit sa o fac sa creada ca sunt sincer...ma intreb daca ma uraste sau daca m-a uitat...pentru ca nu merit nici ura si nici iertarea..nu merit nimic.
Nu mi-a cerut decat sa o iubesc si sa ramanem impreuna...de ce oare mi s-a parut atat de imposibil sa fac asta?
De ce nu am inteles ca ea vroia simplitate,ca s-ar fi sacrificat pentru binele meu,al nostru,al lumii asteia bolnave si infecte care se pune intotdeauna de-a crumezisul in calea celor care aleg putinul?
Nu stiu daca regretele de acum sunt adevarata pedeapsa pentru crima de a nu darui totul cuiva care merita tot ce este mai bun si frumos pe aceasta lume...sincer sper ca nu asta sa fie povara sufletului meu ci ceva mult mai dureros si greu...ceva care sa ma faca sa vad ce nu am vazut atunci si in toti acesti ani.
Am observat ceva: cu cat dragostea contine mai mult dramatism cu atat este mai greu de uitat.
Tot ce-am lasat sa treaca si nu am pretuit
Ma leaga de trecut..de tot ce am iubit
O pana de vultur toaca cuvinte mute
In amintirea celei ce-mi daruia prea multe.
Durerea sentimentala a fost dintotdeauna mai dureroasa si tragica decat cea fizica...viata este o frumusete rara care vorbeste pe tot parcursul ei despre dragoste si credinta.
Ne nastem pentru a iubi si murim cu regretul ca poate nu am iubit destul.
Va urma...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu