In ochii fiecarui copil
Zac lacrimile unui inger care a uitat sa planga
Se vede in zambetul lor
Tristetea divinului care nu atinge absolutul.
Daca am renunta la a mai fi umani
Am avea sansa de a ne regasi pe sine
Goi,salbatici si pierduti
Asa cum ne-a lasat Tatal
In jungla nisipoasa si torida.
Ne nastem in fiecare dimineata
Si murim o data cu apusul soarelui
Fugim fara-ncetare ca niste furnicute
Obosim...si nu mai avem putere
Sa batem la portile Raiului.
Senzatia tuturor este ca usa este mereu inchisa.
Minunata poezia ta, citind-o in mine ea a adus un alt mesaj, acela ca in fiecare om "mare" moare clipa de clipa copilul din el insusi. Acel copil care ne-ar da puterea de aplangel acrimile noastre toate, spre a ne sfinti durerea.
RăspundețiȘtergereDumnezeu Tatal ne-a lasat desavarsiti si inocenti, asa cred eu :).
Usa nu este niciodata inchisa, doar ca noi oamenii uneori creem ziduri si ne adapostim in dosul lor, batand cu disperare in el si ne miram de ce nu se deschid...
Multumesc, cu drag.
Foarte frumos....si pentru Ionut...si pentru `Cer senin si apezi limpezi`....Va multumesc....suflete de copii :)!!!!
RăspundețiȘtergereups.....acum am obs. ca eram in `descopera lumea pe bicicleta`...
ȘtergereP.S.....scz pt greseala ortografica Cer senin si ape limpezi....se vede ca raceala vrea sa fie mai puternica ca mine.....si un pic m`a doborat......V`am imbratisat....floare de colt