Oameni obisnuiti

Una dintre lucrurile impresionante la noi,oamenii,este faptul ca gasim in interior puterea de a depasi durerea,sub toate formele ei.Avem capacitatea de a depasi momente grele doar crezand cu tarie in necadere.Sunt dimineti in care poate te trezesti si iti dai seama ca nu ai nimic de facut in acea zi,ca te-ai trezit 'degeaba' si ca...nu-ti mai gasesti directia de ceva timp.Astfel de zile nu sunt foarte dese,poate si din cauza vietii destul de agitate pe care o traim,dar diminetile astea exista in fiecare din noi,ganduri negre alearga mai mereu prin capul nostru.Nu vreau sa merg pana la capat pe aceasta linie si sa spun ca sunt oameni care se trezesc si nu mai cred in ei,cad si nu se mai ridica,nu mai pot pentru ca nu mai vor.Tin cu tarie de o idee personala: toate lucrurile proaste care ti se intampla in viata asta se datoaza doar atentiei sporite care ti-o acorda Dumnezeu.Este o forma de iubire pe care noi nu o intelegem din cauza ca nu cautam esenta ci judecam doar forma.Puteti spune si ca aveti nevoie de o pauza si ca ar fi bine ca Domnul sa mai stea cu privirea si pe altcineva nu doar pe voi dar toate incercarile astea sunt dragoste in forma pura,mangaieri dulci chiar daca nu stim sa le primim cum trebuie.Pe cei care nu sunt foarte obisnuiti sa ma vada scriind atat de des despre credinta,religie etc tin sa le spun ca nu trebuie sa se sperie...nu m-am schimbat deloc..doar am evoluat si am invatat sa privesc lucrurile si din perspectiva asta.Nu m-a lovit misticismul in moalele capului si nici nu m-au rapit sectanti pentru a-mi spala creierul.Am vazut atat de multe si am simtit lucruri greu de indurat pentru unii asa ca imi permit 'luxul' de a fi asa cum vreau sa fiu si de a scrie si despre aceste chestiuni care preocupa mai putin.Vreau sa spun ca mi-e dor sa rad...sa rad ca un copil mic,sa simt bucuria aceea naturala a omului care a lasat multe in urma si merge mai departe crezand in steaua lui.Desi acum pare greu de sa ajung la un astfel de moment il tin in gand pana o sa se implineasca.Ma ingrioreaza faptul ca nu pot sa depasesc anumite dezamagire si tin de mana nefericirea la fel ca pe o plimbare lunga prin parc...nu vreau sa-i mai dau drumul.Nu-mi este draga dar este singura care ma alina cand raman singur...singur cu mine.Oamenii obisnuiti sunt cei care gasesc in fiecare moment greu zambetul salvator,cei care nu cad sub avalansa de greutati si care-i ajuta pe ceilalti sa nu cada.Eu sunt cel mai mare fan al lor.Imi scot palaria in fata lor si ma inclin.In timp ce scriu ma gandesc ca toate or sa treaca,o sa scap de spital si de boala si o sa ma intorc cu postari mai vesele si cu recomandari cinematografice care sa va placa.Inchei spunand : Singuratatea este un lucru frumos dar ai nevoie de cineva care sa iti spuna asta.Seara frumoasa prieteni!