duminică, 25 septembrie 2011

Libertate amagitoare

Nu doream sa mai abordez astfel de subiecte o perioada dar ma vad nevoit sa o fac,pentru ca simt nevoia sa mai dau drumul la presiune un pic.Ma intrebam zilele trecute cand intervine cu adevarat uitarea.Cand reusesti sa lasi,cu adevarat,totul in urma si sa mergi mai departe?Nu sunt genul care,folosindu-se de trecut,ajunge sa aiba frustrari actuale desi trebuie sa recunosc ca e o acoperire destul de buna si ca unii o considera o varianta care performeaza.Cu trecutul nu poti decat sa te impaci si sa-l lasi sa treaca pe langa tine fara sa te afecteze asa cum o facea alta data.Cand raul este deja facut trebuie doar sa-l lasi sa treaca,sa se evapore singur altfel risti sa nu-l poti controla.Sa intorci spatele si sa pleci...ce usor de spus dar doar cei care nu au trait in viata asta,doar ei nu stiu cat de greu este,pentru ca amagirea de sine este foarte usor de obtinut dar regretele ulterioare sunt ingrozitoare.Poate oare sufletul sa opreasca sufletul in loc,sa-l retina macar cateva secunde,pana reusesti sa-ti stergi de pe fata cele doua lacrimi pe care nu le poti opri?Imi place sa cred ca DA si ca nicio suferinta nu este in zadar oricat de grea pare la inceput si cat de mult poate sa ingenuncheze sentimentul din tine.Exista sentimente ce dispar in cateva si minute dar cele profunde,sincere si curate nu parasesc sufletul decat in clipa mortii,desi imi place sa cred ca nici atunci pentru ca iubirea depaseste barierele impuse de moarte.Dar timpul nu se opreste niciodata cand vrem noi si asta face ca deziluzia pierderii sa fie si mai mare si mai dureroasa.Ce usor ne amagim si credem ca totul a trecut si ca putem,de maine,sa incepem o viata noua pentru ca avem dreptul la asta,totul din jurul nostru ne spune ca avem dreptul la asta.Imi dau seama ca nu am sa pot vreodata sa repar tot ce am stricat dar cel mai rau ma doare ca nu pot sa-i ajut pe ceilati atata timp cat vindecarea mea necesita mai mult timp.Sunt de o sensibilitate iesita din comun...ma dor si durerile interioare ale celorlati ca si cand as purta si crucea lor in spate si nu stiu de ce mi se intampla asta.Nu incerc sa ma victimizez in niciun fel pentru a impresiona dar asa sunt eu...nu m-am creat de unul singur...si nu mi-am dorit sa port atatea dureri intr-un suflet.Pur si simplu,nu pot sa fiu altfel,sa trec nepasator ca si cum nu m-ar interesa deloc ce face restul lumii si sa-i dau la o parte pe cei care nu fac parte din lumea mea.Imi pare rau dar nu pot sa fac una ca asta.Sunt situatii in care ai de ales intre a fi altfel si a face parte dintr-o turma...decizia e la tine..tot timpul e in mainile tale si conteaza mereu doar raspunsul final.Doar faptele te definesc ca om..niciodata altceva.Vedeti voi,nepasarea lasa niste puncte negre pe suflet care nu pot fi sterse nicicand.Oricat as iubi si oricat de mult voi darui iubire,stiu ca niciodata nu va fi destul...pentru celalalt si altfel ajung la o intrebare fireasca:De ce ne consumam lacrimile intr-un mod inutil?De ce plangem doar pentru cei care nu merita aceste lacrimi dulci?Traiesc o libertate amagitoare dar care inca nu a reusit sa ma infranga definitiv...gandul bun din mine lupta sa ma salveze desi sunt sleit de puteri..Si cel mai trist lucru in dragoste este faptul ca sufletul ti-l rapeste cel care nu are nevoie de el(Caragiale).Si cata dreptate au aceste vorbe...dar noi nu putem sa nu iubim si sa nu ne daruim total...din cauza ca suntem oameni si asa este firea noastra.Ce mult am crezut ca am scapat doar ca sa descopar m-a inhatat din nou...traiesc o libertate amagitoare.  P.S. Aceasta postare nu ar fi aparut daca un cititor al blogului (Andi) nu mi-ar fi dat ideea sa scriu,inca o data,despre lucruri sensibile si frumoase.Poate nu a iesit cum am vrut si pentru asta imi cer cu umilinta mii de scuze.Seara buna prieteni!

7 comentarii:

  1. in acest caz, multumim lui Andi ca numai asa ma delectez si eu cu scrierile tale...

    RăspundețiȘtergere
  2. Ai transformat totul în ceva atât de frumos şi mă bucur că te-a ajutat această idee să revii la sensibilitate. Ţi-am spus că nu era ideea mea însă...

    RăspundețiȘtergere
  3. Îmi place mult topicul ales pentru postarea asta... chiar mă gândeam și eu să abordez această temă a sentimentelor durabile în timp-acele emoții care opresc clepsidra... Ești o fire sensibilă-se vede asta.
    Și încă ceva-offtopic-care s-ar putea să ți se pară ciudat: Nu am avut o zi prea bună astăzi, și pot spune că eram puțin deprimată.Am intrat pe blogul tău , să văd ce licoare pentru suflet ne-ai mai pregătit, când îmi sare în ochi fotografia de mai sus. Nu-mi explic nici acum cum, însă prin privirea ta, atât de caldă și expresivă, prin lumina pe care o împrăștie ochii tăi, am avut, pentru câteva clipe, un adânc sentiment de pace interioară. Mulțumesc! Ai un chip dătător de liniște, iar el oglindește foarte bine sufletul tău!
    Îmi pare rău că-ți spun asta și poate e ciudat ce zic, însă simțeam nevoia să îți mulțumesc...

    RăspundețiȘtergere
  4. Va multumesc tuturor pentru gandurile bune,pentru ca cititi si apreciati un om simplu.

    RăspundețiȘtergere
  5. Draga mea Catalina...sunt fara cuvinte in fata spuselor tale.Eu iti multumesc pentru toate cuvintele tale si ma bucur ca apreciezi blogul si postarile.

    RăspundețiȘtergere
  6. Multumesc suflet si multumesc pui de geniu.

    RăspundețiȘtergere