Despre eroism

Incep aceasta postare prin a spune ca atunci cand eram mic nu l-am idolatrizat pe Superman si pe niciunul din supereroii care mi-au populat copilaria.Cand mi-a fost propusa ideea de a scrie despre eroism in toate formele lui,primul lucru mi-a venit in minte a fost Raskolnikov,personajul principal din Crima si pedeapsa al lui Dostoievski,si nu pentru faza cu incendiul din care reuseste sa salveze fetita ci pentru faptul ca prin cainta a reusit sa se salveze pe sine.Citeam undeva ca in timpurile noastre actuale nu este bine nici macar sa incerci sa salvezi lumea pentru vei reusi doar performanta de a te scufunda odata cu ea,si ca este mai 'profitabil' sa te salvezi doar pe tine insuti si poate ceva din sufletele celorlati.Privind din afara,sa fii erou pare doar o chestiune de glorie si blitzuri neluindu-se in considerare si responsabilitate pe care o implica aceasta.Eu personal consider ca eroismul face parte din noi inca din clipa nasterii dar ca unii vor sa fie doar proprii lor eroi iar restul fac parte din categoria celor care vor sa salveze lumea uitand de ei insisi.Eroismul tine de inconstienta si de eliberarea de ganduri in momentul cand,instinctual,te hotarasti sa salvezi,de exemplu,pe cineva dintr-o situatie care-i pericliteaza viata.Daca in momentul acela ai fi lucid,te-ai gandi ca si viata ta este in pericol si poate nu ai mai actiona cu aceeasi hotarare.Vedeti voi,in lumea noastra nu exista oameni cu superputeri astfel incat este nevoie de sacrifiu pentru a reusi sa eviti un rau evident pentru aproapele tau.Consider ca superputerea noastra este iubirea fata de ceilati fara de care  sacrificiul nu ar fi posibil nici macar in forma ipotetica.Ma bucur de cate ori citesc sau aud ca cineva a salvat pe altcineva( nu conteaza de la ce pericol iminent)si ca doreste sa-si pastreze anonimatul.Asta este gestul normal in astfel de situatii pentru ca reuseste sa innobileze fapta buna.Nu poti sa fii propriul tau erou pentru ca risti sa cazi in cealata extrema,a narcisismului, care nu innobileaza sufletul niciunui om.Imi spunea cineva ca pompierii sunt toti niste eroi pentru ca salveaza zilnic vieti umane dar eu cred ca asta este in fisa postului lor sa faca asta si nu stiu cati dintre ei ar mai face-o daca nu ar fi platiti(aici ma refer la cei care nu sunt casatoriti si nu au copiii) desi respectul meu pentru aceasta categorie sociala,la fel ca si pentru medici,este urias.Am simtit nevoia sa vorbesc si despre asta pentru ca vreau sa fac o analiza si in substratul unor lucruri evidente dar pe care unii dintre noi simt nevoia,uneori sa le ascunda.Daca ar fi sa am vreodata un erou as vrea sa fie acela care poate sa oscileze intre printul Miskin si Isus Hristos pentru asta inseamna a pendula intre bunatate si perfectiune,intre iubire absoluta si sacrifiu.Parintii mei sunt singurii mei eroi pentru ca datorita lor sunt ceea ce sunt astazi.Vreau sa-i multumesc lui Cata pentru faptul ca mi-a inspirat aceasta idee si am putut sa am ocazia sa va vorbesc despre asta.Seara buna prieteni! P.S. Daca am gresit cumva vorbind despre asta sau am jignit fara sa vreau pe cineva va rog frumos sa-mi spune-ti.Apreciez si criticile..