Inger cu aripi frante

Oamenii se impart in 3 categorii distincte:cei care nu gandesc deloc,cei care gandesc si cei care se gandesc si la altii.Opriti-va 1 minut din ceea ce faceti si ganditi-va daca va situati macar in a doua categorie.E foarte important pentru umila si trecatoarea noastra existenta sa nu uitam scopul crearii noastre.Suntem oameni atata timp cat jungla de asfalt nu a reusit sa ne inghita.Aici nu este vorba despre mantuire sau salvarea sufletului,si nici despre bine sau rau;ma refer doar la faptul de a-ti intelege propria calitate de om si de a te comporta ca atare.Mi-e frica de cei care din oameni au ajuns sa se comporte ca niste animale,dar nu teama ca as putea pati ceva rau ci teama ca aceasta boala se poate transmite mai departe si ca vom ajunge la involutie,avand in vedere ca evolutia ne-a adus in stadiul asta.Am vrut sa fac aceasta mica introducere pentru ca fara ea nu cred ca reuseam sa ating punctele cheie ale acestei postari.Adevarata poveste incepe chiar acum...Intorcandu-ma de la Cluj,in trenul accelerat, am intalnit un baietel bolnav de leucemie.Parintii il duceau de 2 ori pe luna pentru tratament,la o clinica privata din Cluj.Fiind o persoana retrasa si care evita conversatiile despre politica,femei si barfe mondene,prefer tot timpul sa nu socializez cu toata lumea din jurul meu si sa-mi vad de treaba mea.I-am observat pe toti 3(mama,tata si baietel)si am inteles ca situatia e destul de dificila pentru toata lumea iar greul se impartea in doua.Erau atenti la fiecare gest al lui si vedeam o bucurie palida in ochilor lor,o bucurie incompleta si fara aceea raza de lumina specifica emotiilor naturale.Tatal imi parea un om care isi ascunde sentimentele si incearca sa fie el cel care cedeaza ultimul in aceasta lupta pentru supravietuirea fiului.Mama nu se putea abtine sa nu-l soarba din ochi si sa-i faca toate placerile,fiind singura care parca stia ca zilele baietelului sunt,poate,aproape de final.Cand esti in situatia lor,si nimeni nu te ajuta in niciun fel,ai impresia ca esti cel mai neindreptatit om de pe planeta,ca nu meriti tu sa treci prin asta.Spre surprinderea mea,ei nu gandeau deloc asa si isi duceau mai departe crucea crezand ca e simpla vointa a Domnului,fara sa face greseala si sa acuze soarta,viata,ceasul rau,etc.Trebuie sa spun ca baietelul era(si inca este)adorabil iar cumintenia lui e ceva greu de intalnit la copii de varsta acestuia.Arata ca un ingeras si mi-a spus ca daca o sa se faca bine,ar vrea sa devina medic ca sa salveze cat mai multi copii bolnavi de leucemie.Mi-a demonstrat ca intr-un corp de copil de 10 ani se ascunde un om mare si puternic.Mai vreau sa spun ca sunt foarte putini cei care i-au ajutat la plata tratamentului(statul nici atat)si ca in mare parte greul cade in spatele lor si al rudelor apropiate.Povesti ca cea a lui Stefan sunt mii dar nu asta m-a impresionat ci faptul ca lupta inca continua si e departe de a fi abandonata.Voi fi mereu alaturi de el cu un gand bun si cu speranta ca macar Divinul nu va lasa boala sa invinga.Am spus povestea unui inger cu aripile frante dar care incearca si vrea sa invete sa zboare.Gandul nostru bun nu va face boala sa dispara dar il va incuraja pe Stefan sa lupte pana la ultima picatura de energie.Poate nu-l voi mai intalni niciodata dar vreau ca peste ani sa aud ca Sima Stefan e medicul care se lupta pentru eradicarea leucemiei.Impreuna putem face lumea mai buna prieteni!