Despre fericire..

Mi-am dat seama ca tind prea mult spre negativism si am o atitudine de pesimist incurabil.Din dorinta de a mai indrepta lucrurile,ieri am scris despre speranta iar azi o sa fie cateva cuvinte despre fericire.Regret nespus atitudinea unor semeni de-ai mei care se compromit pe sine afirmand ca nu putem crede in lucruri care nu sunt palpabile.Nimic mai fals.Tocmai asta ne deosebeste de animale,si anume faptul ca avem imaginatie,speranta,fantezie,vis..Consider fericirea un ideal de neatins,o forma a perfectiunii aflata intr-o legatura stransa cu morala.Gresim crezand ca orice placere satisfacuta e un touche al fericirii.Nu pot sa neg ca in trecut consideram fericirea ca fiind suma momentelor in care nu plangi,nu esti trist sau nu esti mort.Viata e cu adevarat o bucurie,un dar minunat dar nimic mai mult.Reusim deseori sa o lipim strans de dragoste.Dragostea,din pacate,a ajuns un sentiment supraevaluat in zilele noastre.Orice gest incarcat de o anumita doza de sensibilitate este automat incadrat la capitolul dragoste si adnotat in cartea fericirii.E minunat sa te bucuri de orice clipa a vietii,sa traiesti totul la intensitate maxima dar nu e frumos sa creezi o falsa impresie despre cum stau lucrurile.Nu putem sa-i facem pe ceilalti sa creada in ceea ce noi nu credem ca exista.Carpe diem sau traieste clipa e un dicton latin care incurajeaza tineri din lumea intreaga sa creada ca dezmatul total sau caderea in absolut e adevarata fericire la varsta lor.Fericirea nu inseamna sa razi doar azi sau sa iubesti doar pana maine.Ea nu e o senzatie ci e o traire care ar trebui sa te patrunda total,sa te faca sa respiri un aer prea tare pentru plamanii tai.Sa nu o confunzi cu bucuria momentului pentru ca e ca si cum ai spune ca necazul si durerea sunt acelasi lucru.Fericirea te traieste si nu invers.Intra in tine,te poseda,face din tine un om nou,un om nou si schimbat in bine.Suma clipelor in care razi si te bucuri inseamna viata nu fericire.Ea(fericirea)e zambetul care ni-l arata zeii si pe care nu-l putem vedea din cauza norilor.Sau poate din cauza ca plangem prea mult si uitam sa ridicam capul in sus,si sa privim inspre stele.