Nimic nu ne mai poate impaca
oricate sacrificii voi mai face
eu sunt bolnav de amintirea ta
de amintirea unui gand ce nu-mi da pace
Din dragoste nu se mai moare asa des
probabil,timpu-i vindeca pe unii
cand moartea a venit pe fond de stres
din dragoste raman sa sufere nebunii
Nu te-am cerut si nici nu te-am ales
nu te-am simtit cand ai venit tot mai aproape
dar te-am iubit atat de simplu si intens
ca pe-o arsura ce iti sta pe pleoape
Ti-am fost nebun introvertit si visceral
ca intr-o tragedie trista din vechime
unde intotdeauna personajul principal
vede iubirea ca pe scena unei crime
Si sunt bolnav de obsesive ganduri
ca ti-am gresit sau n-am facut destule
si de-asta-ncerc scriind aceste randuri
s-opresc singuratatea din celule
Constat.din nou,ca nu pot,nu mi-e bine
de gandurile tale nu imi vad scapare
si-as vrea,din mila, sa renunti la tine
si sa privesti in ochi iubirea care moare
Nici nu mai am cuvinte ca sa ma explic
singuratatii mele nu i-am dat un nume
si chiar de ti-am gresit si cu nimic
iti las ca mostenire amintirile postume
Atat de incurabila cum tu mi-ai fost
o maladie care-mi zace-n oase
platesc si-acum nefericitul cost
cand pielea mea a pielea ta miroase
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu