Generatia mea nu a trecut niciodata prin razboaie,molime sau lagare de concentrare si poate din aceasta cauza traieste indiferenta fata de semeni ca pe o simpla respiratie,ca o normalitatea stiuta dintotdeauna.Intr-o lume nebuna normalul pare sa nu-si gaseasca locul avand in vedere ca ne dorim sa traim fiecare dupa propriile gusturi,fite si figuri.Cand egoismul atinge pragul de alerta omul se schimba in asa masura incat nici macar oglinda nu-l mai recunoaste.De cate ori ajuti pe cineva simti ca te ajuti si pe tine...dar de unde acest sentiment pierdut si vesnic ignorat?Poate vine din debaraua constiintei unde fiecare din noi aruncam,la un moment dat,sentimente pe care nu le mai consideram folositoare intr-o lume moderata de mercantilism.Ciudat dar desi suntem tot timpul angrenati in lupte personale cu atingerea unui nou nivel de viata,unii dintre noi reusesc 'imposibilul' si se reintorc la adevarate valori care consacra simpla existenta.Cateodata nu-mi gasesc locul in secolul asta...si nu-mi explic de ce ma simt asa indepartat de acest modernism care multumeste,parca,pe toata lumea...sau macar pe majoritatea.Stam la usa paradisului cu cheia in mana dar nu stim daca este bine sa intram din simplul motiv ca poate nu o sa ne placa acolo.Prea multa superficialitate...multa pentru o lume atat de mica si fragila.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu