Exercitii de speranta intr-un anotimp de plumb

Se spune ca speranta e o traire specifica oamenilor slabi.Se pare ca doar ei stiu sa indure la nesfarsit si sa-si traiasca viata intr-o continua asteptare.Eu consider speranta o componenta fundamentala a fericirii.Iesirea ei firava din cutia Pandorei mi se pare mareata.A fost ultimul cadou oferit muritorilor dar ,poate cel mai important pentru existenta lor.In momentul de fata,speranta,este singurul lucru care mai tine sub control presiunea lumii in care habitam.O respiram in fiecare zi si nu ne mai saturam de ea.E ca un drog care te tine treaz dar ,de fapt ,care te tine in viata si care te impinge sa mergi mai departe,sa nu abandonezi.Lumea,in acest secol,ne arata fata ei urata si cenusie,si nu consider abandonul o solutie.Un om fara speranta e ca un muribund care mai are de tras de doua ori aer in plamani.Avand in vedere ca e poate,singura noastra sansa,va provoc sa nu va pierdeti speranta.Nu va rataciti de voi,nu incercati sa evadati dintr-un loc inchis ermetic,si cel mai important,nu-i dezamagiti pe cei care inca au incredere in voi.Durerea lor o sa va afecteze si habar nu aveti cum e sa tii o lacrima in ochi si sa nu ai puterea sa o faci sa cada.Nu stiu daca lumea va fi mai buna sau daca ne va fi mai bine sperand dar ceea ce stiu e ca eroii nu mor niciodata in picioare.Am invatat un lucru de la oamenii pe care i-am intalnit pana acum,acela ca o actiune pornita fara speranta de reusita e ca un om viu cu o mana moarta.Pana si cel mai nobil sentiment,iubirea,are nevoie de speranta.Nefericirea noastra se ascunde in lipsa de speranta,in faptul ca nu mai avem vise,ambitii.Asta ne face sa devenim niste supravietuitori frustrati de propriile noastre nereusite si ingroapa crizele de demnitate care ar trebui sa ne bantuie.Speranta te face sa razi si sa visezi,sa debordezi de optimism fie si intr-o lume ciudata.Atata timp cat nu incetezi sa urci,treptele nu se vor termina;sub pasii tai care urca,ele se vor inmulti la nesfarsit-Frank Kafka.